Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) are în vedere schimbarea formulei prețului de referință pe baza căruia sunt calculate sumele datorate statului drept redevențe de către producătorii români de gaze naturale pentru volumele de hidrocarburi extrase, preț la care sunt aplicate cotele procentuale de redevență prevăzute de Legea petrolului. Astfel, prețul de referință nu va mai fi stabilit prin raportare la cotațiile tranzacțiilor angro de pe bursa Central European Gas Hub de la Viena (CEGH), ci la cele ale deal-urilor locale de la Bursa Română de Mărfuri (BRM) și OPCOM.
ANRE acuză E.ON Gaz Furnizare că, în urmă cu 2 ani, în toamna lui 2018, a "conspirat" cu compania-soră E.ON Energie pentru a "simula" o tranzacție liberă neprestabilită de cumpărare angro de gaze de la aceasta la o licitație derulată pe Bursa Română de Mărfuri (BRM) la care putea participa orice jucător interesat din piață, în cantitate de 405.000 MWh și la prețul de 108 lei/MWh (în total 43,7 milioane lei), tranzacție ale cărei detalii fuseseră de fapt prestabilite prin e-mail de managerii celor două companii.
Cei trei operatori de piețe centralizate de gaze naturale sunt OPCOM, Bursa Română de Mărfuri (BRM) și Humintrade SRL. Cel din urmă este deținut de fostul deputat și prefect PSD de Gorj Mugurel Surupăceanu, a obținut licență de la ANRE doar luna trecută și va activa prin intermediul portalului e-gas.ro.
România are în prezent două burse de gaze naturale înregistrate oficial, administrate de BRM și OPCOM, însă doar pe cea a BRM s-au derulat până acum tranzacții. Operatorul estimează că circa 90 TWh de gaze naturale vor fi tranzacționate la BRM în acest an, adică 75% din consumul la nivel național. În 2017, procentul a fost de 56% din consum, respectiv o cantitate de 67,7 TWh.
ANRE a pus în dezbatere publică un proiect de regulament și două proiecte de proceduri privind tranzacționarea pe piețele centralizate de gaze naturale administrate de Bursa Română de Mărfuri (BRM), deși parlamentarii din Comisia de Industrii a Camerei Deputaților vor ca OPCOM să fie singura companie care să dețină licență de operare a bursei locale de gaze.
Bursa Română de Mărfuri (BRM) amenință că va acționa statul în judecată la forurile internaționale de justiție, dacă Parlamentul va aproba modificările propuse de Comisia pentru industrii și servicii din Camera Deputaților, privind eliminarea BRM de pe piața platformelor centralizate de gaze naturale din România, transmite News.ro.